Distinctive ale comunității
Predicarea cu îndrăzneală – Vom proclama cu îndrăzneală Evanghelia lui Dumnezeu prin predicarea Scripturii în context și în puterea Duhului Sfânt, pentru transformarea inimii: expozitivă și cristocentrică
Rugăciunea ferventă – Vom căuta Fața lui Dumnezeu cu smerenie și încredere pentru manifestarea Împărăției lui Dumnezeu: Focalizată pe Împărăția lui Dumnezeu și plină de încredere
Închinarea pasionată – Ne vom uni vocea și viața cu închinători din toate națiunile și limbile pământului pentru a înălța Numele lui Isus: În duh și în adevăr
Ucenicia intențională – Ne vom investi viețile în a ne ajuta reciproc ca să îl urmăm pe Isus Cristos, dezvoltând lideri-slujitori care se implică: Centrată în Evanghelie și în comunitate.
Evanghelizarea curajoasă– Vom răspândi lumina gloriei lui Cristos în societate prin mărturisirea curajoasă a Evangheliei harului: Prin cuvânt și prin fapte
Plantarea strategică de biserici – Vom planta biserici centrate în Dumnezeu care să îl glorifice pe Dumnezeu prin formarea de ucenici din toate națiunile: Prin efort comun cu parteneri strategici.
Distinctive în lucrare
Împlinirea marii trimiteri
Isus a poruncit ucenicilor Săi și bisericii să „meargă și să facă ucenici” (Matei 28:19). Marea Trimitere a lui Isus constă în facerea de ucenici. Aceasta necesită o imagine clară a ceea ce este un ucenic și o modalitate clară pentru a-i ajuta pe ucenici să se îndrepte spre maturitate și implicare.
Noi îmbrățișăm o intenționalitate în facerea de ucenici care să fie centrați în Evanghelia lui Isus Cristos, așa încât aceștia să se închine lui Isus, să umble cu Isus și să lucreze cu Isus spre gloria lui Dumnezeu.
Conducerea bisericii prin prezbiteri
O conducere smerită printr-o pluralitate egală în valoare și diferită în roluri
Biserica este condusă de prezbiteri. Învățătura Bibliei despre oficiile bisericii se găsește în mod deosebit în 1 Timotei 3:1-16 și Tit 1:5-9. Scriptura arată că prezbiterii „slujesc prin conducere” și responsabilitatea lor include supravegherea spirituală a congregației (1 Petru 5:1-4). Toți prezbiterii sunt egali în valoare, dar nu în mod necesar egali în influență.
Responsabilitățile primare ale prezbiterilor constau în:Asigurarea că învățătura bisericii este biblică; toate problemele doctrinare din biserică sunt clarificate și stabilite de către prezbiteri. Asigurarea că direcția bisericii este consecventă cu afirmația de scop a bisericii și filosofia de lucrare.
Administrarea în dragoste și smerenie a procesului de disciplină bisericească așa cum este schițat în Matei 18:15-20; Galateni 6:1-4; Tit 3:10; 2 Tesaloniceni 3:14-15; 1 Timotei 5:17-25; 1 Corinteni 5; 2 Corinteni 2:5-11 și Romani 16:17.
Scriptura învață că o pluralitate de prezbiteri a condus bisericile individuale din Noul Testament (Fapte 14:23; Fapte 20:28; Tit 1:5; Fiipeni 1:1). O pluralitate de prezbiteri evlavioși care exercită darurile fiecăruia, se potrivește cu învățătura Scripturii potrivit căreia înțelepciunea se găsește în multitudinea de consilieri evlavioși (Proverbe 11:15; 12:15; 19:20 și 24:6). Acest adevăr nu elimină posibilitatea și probabilitatea ca unul sau mai mulți prezbiteri să fie mai vizibili decât alții în slujirea publică sau mai influenți în lucrările consiliului de prezbiteri.
Femeile în slujire
Egale în valoare, diferite în rol.
Noi afirmăm rolul semnificativ dat de Dumnezeu pe care femeile ar trebui să îl joace în stabilirea și conducerea bisericii locale. Orice oportunitate de conducere este deschisă femeilor, cu excepția celor care sunt excluse de Scriptură.
Scriptura afirmă clar că bărbații sunt chemați să slujească în oficiul de prezbiter și că femeile nu trebuie să slujească în pozițiile bisericii prin care își exercită autoritate peste bărbați sau prin care învață doctrină peste bărbați (1 Timotei 2:12; 3:1-2; Tit 1:6-9).
Noi nu privim această situație ca pe o problemă de egalitate, de vreme ce bărbații și femeile sunt egale înaintea lui Dumnezeu. Biblia este clară în faptul că bărbații și femeile nu au aceleași roluri. Femeile calificate pot sluji în orice poziție de conducere care nu este interzisă de Scriptură.
Îngrijirea sufletului și consilierea
Speranța Evangheliei în păcat și suferință.
Dumnezeu schimbă vieți și își realizează scopurile direct prin citirea și aplicarea Scripturii, prin meditație la adevărurile Scripturii și rugăciune. Noi afirmăm importanța comunității biblice în cadrul acestui proces. Domnul folosește pe cei ce slujesc din Cuvântul Său în timp ce aceștia încurajează, îndeamnă, mustră, edifică, imploră, îndreaptă și consiliază pe ceilalți spre evlavie. De asemenea, Dumnezeu folosește alți credincioși pentru încurajare reciprocă și rugăciune, cât și pentru consiliere asigurată de mentori evlavioși.
Fiind implicați în grupuri mici care caută, prin slujire și păstorire reciprocă, să asigure o îngrijire congregațională de bază și ajutor pentru luptele și problemele vieții, este o parte vitală a slujirii Duhului lui Dumnezeu în schimbarea vieții credinciosului.
Când probleme devin mai complicate și intense, noi căutăm să încurajăm oamenii să caute consilieri biblici echipați și calificați.
Când psihologia și alte științe sociale pășesc dincolo de observarea comportamentului uman și caută să explice cauzele comportamentului uman, ei intră într-un teritoriu spiritual și adesea eșuează în oferirea unui ajutor de nădejde. În mod final, doar Dumnezeul Scripturilor poate explica cauzele care sunt non-biologice în natura lor și tot El oferă soluții care conduc la evlavie și o viață roditoare și bucuroasă. Dumnezeu ne-a dăruit tot ce avem nevoie pentru viață și evlavie (2 Petru 1:3). El ne schimbă în timp ce ne disciplinăm pe noi înșine prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu în puterea Duhului Sfânt (1 Timotei 4:7; 2 Petru 1:5-11).
Mișcare non-carismatică
Biserica Deo Gloria Sibiu este o biserică evanghelică non-carismatică care se concentrează pe formarea de ucenici centrați în Evanghelia harului lui Isus Cristos și pe autoritatea Scripturii. Prin urmare, singura autoritate infailibilă pentru credința și practica noastră este mărturia profetică și apostolică conținută în Sfânta Scriptură.
Prin urmare, excludem orice alt tip de revelație (fie ea cerească, personală sau instituțională), care nu este conținută în Scriptură (Galateni 1:5-9). Cei care pretind că au darul vorbirii în limbi sau alte daruri miraculoase sunt bineveniți la închinare și părtășie în cadrul bisericii, atâta timp cât sunt dispuși să fie o sursă de unitate și nu de dezbinare în trupul bisericii.
Credem că viața creștină are caracteristici supranaturale și că Dumnezeu încă mai face minuni, însă rolul semnelor și a darurilor supranaturale au fost de a confirma revelația Scripturii (Evrei 2:2-4).
Credem, de asemenea, că orice manifestare a vorbirii în limbi sau a darului profetic înțeles din perspectivă carismatică distrage atenția atât de la autoritatea Scripturii cât și de la misiunea principală a bisericii, care este să-L glorifice pe Dumnezeu prin împlinirea Marii Trimiteri (Matei 28:19-20).
Teologia noului legământ
Din punct de vedere teologic, credem și proclamăm principiile esențiale ale Reformei protestante rezumate astfel: sola Scriptura (numai Scriptura), sola fide (numai credința), sola gratia (numai harul), solus Christus (numai Cristos) și soli Deo Gloria (numai pentru gloria lui Dumnezeu).
De asemenea, credem că Noul Legământ, și nu Vechiul Legământ, este cadrul teologic de referință pentru interpretarea întregii Scripturi și a vieții spirituale a creștinului. Biserica este comunitatea Noului Legământ care experimentează în întregime harul lui Cristos prin Evanghelie și, în consecință, se găsește sub Legea lui Cristos și nu sub Legea mozaică.